Torturile personalizate cu poză – o amintire de neuitat

De cele mai multe ori, atunci când auzim cuvântul „cultură”, ne gândim la galerii de artă, piese de teatru sau biblioteci ticsite de cărţi. Dar nu aici se opreşte totul, inclusiv specificul gastronomic al fiecărei ţări fiind un element cultural definitoriu. Şi, dacă tot am ajuns la aspecte culinare, nu se poate să nu ne gândim la un desert apetisant.

Un prim gând a zburat direct spre celebrul „sachertorte” vienez, un tort cu blat pufos şi glazură de ciocolată, completat armonios de unul sau două straturi de cremă de gem de caise. Această prăjitură nu numai că încântă prin gustul ei specific, foarte rafinat, dar şi intrigă prin povestea ei. Reţeta originală este un secret păstrat printr-o decizie judecătorească de hotelul Sacher, pe care a disputat-o cu patiseria Demel. Este un desert încărcat nu doar de cea mai înaltă pricepere a cofetarilor, ci şi de istorie vieneză.

În contextul globalizării, astfel de deserturi, despre care citeam în cărţi sau le vedeam în filme, au devenit accesibile tuturor. Şi iată-ne ajunşi în zilele noastre, când tortul nu mai este doar o prăjitură festivă, ci o combinaţie armonioasă între gust şi aspect. În ultima vreme, cofetarii de pretutindeni se întrec în a găsi cele mai neaşteptate moduri de a ne surprinde şi de a ne face aniversările memorabile.

Cadourile se pot personaliza. De ce nu şi torturile?

Extrapolând puţin celebrul „nu ai Facebook, nu exişti”, putem spune că „nu ai tort, nu ai aniversare”. Şi e adevărat, cu toţii ne dorim ca acele zile speciale din vieţile noastre să fie marcate într-un mod cât mai inedit şi mai personal. Dacă de cele mai multe ori încercăm să-i surprindem pe cei dragi printr-un cadou care să-i reprezinte, de ce să nu facem asta şi cu tortul?

Nu demult, personalizarea tortului se făcea într-un mod simplu, prin ornarea lui cu cuvinte scrise cu frişcă sau cremă de ciocolată. Dar cum cofetarii se autodepăşesc permanent, acum surprizele pot fi şi mai de efect. Cu siguranţă un tort cu poza potrivită va aduce un zâmbet pe chipul celor dragi şi îi va face să-şi amintească cu drag de cadoul tău.

Unul dintre cele mai plăcute sentimente pentru fiecare dintre noi este să observi cum familia sau prietenii îţi arată cât de bine te cunosc şi cât de mult ţin la pasiunile tale. cu siguranţă vei demonstra aceste lucruri cu un tort personalizat cu poză pentru ocazia pe care o sărbătoriţi. Fie că vorbim despre zile de naştere sau diferite ocazii speciale, vei avea ocazia să le transformi în clipe de neuitat.

Posibilităţile sunt nelimitate. Orice fotografie poate transforma tortul şi, implicit, evenimentul, în ceva familial, chiar intim. E o modalitate de a vă aduce împreună într-un mod inedit. Un tort personalizat cu poza copilului cu siguranţă va face din petrecerea de ziua lui un adevărat eveniment, iar micuţul tău va fi în al nouălea cer. În plus, va fi cu siguranţă o amintire pe care o veţi rememora cu duioşie peste ani.

Desigur, trebuie să avem în vedere şi costurile unui astfel de cadou. Deşi bucuria celor dragi este nepreţuită, oricât de mult ne-am dori să le facem pe plac, trebuie să avem în vedere şi acest aspect. Aşadar, cât costă un tort personalizat cu poză? Preţurile încep de la aproximativ 200 de lei pentru o prăjitură de două kilograme, crescând odată cu cantitatea.

Dacă doreşti să marchezi un moment special din viaţa ta sau a celor dragi printr-un astfel de tort, poţi arunca o privire pe edulce.ro. Edulce este o cofetărie online din Bucureşti care oferă o varietate de tipuri de tort personalizabile cu poză. Produsele nu doar că sunt foarte gustoase şi arată foarte bine, dar vin direct la uşa ta gratuit dacă locuieşti în capitală. Plata se poate face atât online, cât şi la livrare, aşa că lasă echipa edulce să-ţi facă aniversarea specială!