Cartile inaintea filmelor

In studierea unei opere, filmul poate fi o metoda extrem de buna pentru a oferi o imagine de ansamblu, o perspectiva diferita in ceea ce priveste intelegerea acesteia. Dar, in cazul cartilor, filmul este doar o varianta condensata si o interpretare selectiva a cartii. Aceasta “selectivitate” este ceea ce ii deranjeaza pe multi fani. Totusi, directorii de film nu ar trebui condamnati prea tare – exceptie facand cazul in care ati asteptat mult dupa un film si sunteti fani extremi. La inceputul fiecarui film se mentioneaza “Bazat pe cartea…”. Acest lucru ii scuza pe unii care, din lipsa de inspiratie, au preluat doar idei din carti. parerile oamenilor variaza, dar majoritatea sunt de acord ca se intampla extrem de rar ca un film sa fie mai bun decat cartea dupa care a fost facut (The Curios Case of benjamin Button).

Cartile lasa loc unei interpretari personale, personajele, decorul sau desfasurarea unor scene fiind lasate la latitudinea cititorului, iar cand filmul iese diferit multi sunt dezamagiti. De asemenea, in carti, actiunea are expansiune temporala si spatiala, in timp ce in film actiunea trebuie redimensionata la doua, trei ore si de multe ori firul narativ nu este explicit. In opinia mea, cartile sunt mult mai “avantajoase”. Personajele sunt mult mai bine configurate, intelegi cum evolueaza, iar actiunile lor au o logica secventiala. Un detaliu este foarte usor ignorat intr-un film, iar acesta poate distorsiona interpretarea.

Desigur, pentru unii nu este esential sa inteleaga filmul. Multi merg la film doar pentru a-si vedea actorii preferati jucand – sunt de parere ca distributia este esentiala pentru succesul unui film. Se intampla rar ca un film sa multumeasca toti fanii. De obicei, cei care raman satisfacuti sunt cei care nu au citit cartea – si care nu stiu ce pierd – arzand etapa lecturii textului.

Publicitatea este facuta, in general, printr-un mesaj catre fanii cartilor care, nerabdatori sa isi vada cartea preferata transpusa pe marile ecrane, fug la cinema doar pentru… a fi dezamagiti. Prezentarea, trailer-ul, este in asa fel facuta incat sa impresioneze imediat, dar filmul in sine este uneori… o deceptie. totusi, exista si o perspectiva optimista. Filmele popularizeaza carti care, altfel, nu ar fi fost citite. Producatorii si scenaristii trebuie sa respecte originalul, dar in acelasi timp sa nu aiba rezerve sa modifice povestea.